Moartea a reprezentat dintotdeauna pentru Dumnezeu, soluţia la problema refacerii relaţiei dintre Dumnezeu şi om.
Cuvântul moarte este cuvâmntul care ne place cel mai puţin. Facem tot posibilul ca să evitam să vorbim despre moarte sau o facem la modul general sau impersonal. De căteva minute s-a anunţat ca numărul morţilor din Japonia a ajuns la 2000. E trist, e dureros, dar in străfundul fiinţei noastre simţim că e ok pentru că s-a întâmplat la ei şi nu la noi.E inuman că gândim aşa? Poate da, sau poate este spiritul de conservare.
De ce ne temem de moarte?
Un răspuns ar fi: pentru că ne temem de necunoscut. Alţii cred că moartea este ceva dureros. Eu cred că teama de moarte se datorează moştenirii genetice pe care o avem toţi de la Adam şi Eva, care au cunoscut ce înseamnă cu adevărat moartea, şi anume: DESPĂRŢIREA DE DUMNEZEU! Momentul crucial al omenirii a fost atunci când omul a refuzat să asculte de porunca lui Dumnezeu. Atunci a intrat moartea în lume!
Deşi nu vrem să recunoaştem, moartea este o realitate! ESTE IMINENTĂ ŞI INEVITABILĂ!
Paradoxal este faptul că, deşi păcatul ne-a adus moartea, moartea este cea care invinge păcatul şi consecinţele lui. Romani 6.23 spune:"Plata păcatului este moartea,...", dar Dumnezeu, prin moartea Fiului Său a rezolvat problema. (Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”1 Corinteni 15:55). Acum dar, suntem eliberaţi de puterea morţii dacă umblăm după lucrurile lui Dumnezeu şi nu după lucrurile firii pământeşti.(Rom.8:6)
Am spus că nu ne place să ne gândim la moarte, evităm subiectul, sau daca vine in discuţie il generalizăm ("toţi suntem datori cu o moarte", "mai de vreme sau mai târziu toţi vom muri" etc) Problema este că dacă nu luăm moartea in serios, nu luăm nici viaţa în serios. Găndul că moartea este undeva departe, ne ţine departe şi de Dumnezeu. Expresia: AM TIMP!, este un inamic periculos. Am timp să mă împac cu Dumnezeu, am timp să trăiesc pentru Dumnezeu, acum am altceva de făcut. Eşti sigur că mai AI TIMP? Dacă cineva îţi spune că este posibil să ţi se întâmple ceva rău, că poţi avea un accident asemenea sutelor care se intâmplă în fiecare zi, îţi vei spune în mintea ta: Mie nu mi se poate întâmpla. de ce crezi asta? De ce ai altfel decât restul oamenilor?
Uneori ne dam o valoare mai mare decât o avem în realitate. Poate eşti o persoană importantă, poate eşti slujitor in Biserică, ai o părere mai mult decât bună despre propria persoană, pretinzi respect şi ceri să-ţi fie recunoscute meritele. Cuvântul smerenie înseamnă doar să zâmbeşti şi să vorbeşti cu blândeţe celor din jurul tău. Cuvăntul umilinţă... i-ai cam uitat definiţia şi parcă nici prin dicţionare nu mai e de gasit. În sfârşit, eşti CINEVA şi nu permiţi oricui să te trateze ca pe un egal. Probabil că într-un mod asemanator gândeam şi eu până acum 10 zile când am suferit un infarct miocardic cu blocaj de arteră. Am fost operat şi recuperat dar experienţa m-a marcat intr-un mod profund. În timpul de pregătire pentru operaţie, când eram pe masa de operaţie şi zile intregi după aceea am uitat de imprtanţa persoanei mele. Eram o bucată de carne fără voinţă in mâna unor oameni. Orice urmă de orgoliu a dispărut. Nu doresc nimănui să treacă prin ce-am trecut eu, dar avem de învăţat că suntem în mâna Tatălui şi că viaţa este ca un abur. Până au priceput doctori că este vorba de infarct, am aşteptat 7 ore cu dureri ingrozitoare, majoritatea timpului intr-un scaun cu rotile. Aş fi putut muri de mai multe ori în acest timp, şi credeţi-mă, îmi doream acest lucru. Moartea nu-mi mai provocxa teamă, ci gândul că îmi va opri suferinţa. O singură întrebare îmi stăpânea gândul: sunt pregătit să plec la Domnul? Rugăciunea pe care am făcut-o în tot acel timp a fost: Doamne iartă-mă, curăţeste-mă şi ia-ma la tine. TEAMA DE MOARTE? DISPĂRUSE! PENTRU CĂ MOARTEA AR FI ÎNSEMNAT ÎNTÂLNIREA CU TATA!
