vineri, 9 ianuarie 2015

Marama lui Moise - Legea lui Moise



2 Corinteni 3:13  şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
14  Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
15  Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
16  Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17  Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
18  Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.


            Spre deosebire de Moise, care şi-a acoperit faţa cu un văl, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi aţintească ochii asupra sfârşitului a ceea ce este în curs de desfiin­ţare. Fundalul versetului 13 îl găsim în Exod 34:29-35. Acolo aflăm că atunci când Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, după ce stătuse în prezenţa Domnului, el nu şi-a dat seama că faţa îi strălucea. Copiii lui Israel se temeau să se apropie de el, din pricina slavei feţei sale. Dar la îndemnul lui, ei s-au apro­piat, după care Moise le-a dat sub formă de porunci tot ceea ce-i spusese Domnul lui. în Exod 34:33 citim următoarele: „Când Moise a încetat să le vorbească, el şi-a acoperit faţa cu un văl" în 2 Corinteni 3:13 apostolul explică de ce a procedat Moise astfel. Pentru ca fiii lui Israel să nu poată privi ţintă la sfârşitul a ceea ce era în curs de desfiinţare. Slava de pe faţa lui era o slavă trecătoare. Cu alte cuvinte, legea pe care i-a dat-o Dumne­zeu avea o slavă trecătoare, ce chiar atunci începea să se risipească şi Moise nu a vrut ca ei să vadă sfârşitul ei. Moise nu voia să ascundă slava propriu-zisă, ci doar trecerea ei, după cum redă foarte frumos acest lucru F. W. Grant: „Slava de pe faţa lui Moise trebuia să facă loc slavei de pe Altă Faţă. Or, ştim că acest lucru a avult loc la venirea Domnului Isus Cristos. Urmarea acestui fapt este că slujitorul noului legământ nu mai trebuie să-şi ascundă faţa. Slava evangheliei nu va păli şi nu va trece niciodată.
3:14 Dar minţile lor au fost orbite. Copiii lui Israel nu şi-au dat seama de adevă­rata semnificaţie a ceea ce făcea Moise, după cum nu şi-au dat seama evreii, de-a lungul veacurilor. Chiar pe când scria Pavel aceste rânduri, ei continuau să se ţină strâns de lege, punându-şi în ea toată nădejdea ca mijloc de mântuire şi refuzând să-L accepte pe Domnul Isus Cristos.
Căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, acelaşi văl rămâne neridicat. Cu alte cuvinte, pe când scria apostolul aceste rânduri, când iudeii citeau Vechiul Testament, ei nu descopereau taina pe care Moise a ascuns-o de strămoşii lor, sub văl. Ei nu-şi dădeau seama că slava legii trecea, întrucât legea îşi găsise împlinirea în Domnul Isus Cristos.
Vălul este desființat în Cristos. Termenul văl este redat în multe versiuni în litere cursive, deoarece a fost furnizat de traducă­tori, pentru complinirea sensului. Unii susţin că nu vălul este desfiinţat, ci vechiul legă­mânt. Dar sensul şi mai probabil ar fi acela că dificultatea înţelegerii Vechiului Testa­ment dispare atunci când o persoană vine la Cristos, după cum se exprimă şi Hodge:
Scripturile vetero-testamentale sunt inteligibile doar atunci când sunt înţelese ca texte care îl prezic şi-L prefigurează pe Cristos. Cunoaşterea lui Cristos... înlătură vălul cu care era acoperit
Vechiul testament.15
3:15 Aici asistăm la o uşoară modificare a figurii. In ilustraţia cu Vechiul Testament, vălul acoperea faţa lui Moise, dar acum vălul este peste inimile evreilor, căci ei continuă să obţină neprihănirea pornind de la principiul faptelor, fără să-şi dea seama că lucrarea a fost deja înfăptuită de Mântuito­rul, pe crucea Golgotei. Ei caută să obţină mântuirea prin propriile lor merite, fără să-şi dea seama că legea îi condamnă fără echivoc şi că singura lor scăpare este să alerge în braţele Domnului, pentru a căpăta îndurare şi har.
3:16 Vreunul din versetul 16 se referă, probabil, la un iudeu individual sau la Israel, ca naţiune. Când iudeul individual sau naţiu­nea se întorc la Domnul şi-L primesc pe Isus ca Mesia, vălul este ridicat şi obscuritatea dispare, făcând loc adevărului minunat potrivit căruia toate tipurile şi umbrele legii îşi găsesc împlinirea deplină în preaiubitul
Fiu al lui Dumnezeu, Mesia al lui Israel. Dacă versetul se referă la naţiunea Israel, atunci este o referire la acel timp viitor când o rămăşiţă credincioasă a Israelului se va întoarce la Domnul, aşa cum prezice textul de la Romani 11:25,26,32.
3:17 Pavel a subliniat până acum faptul că Cristos este cheia înţelegerii Vechiului Testament. Aici el subliniază din nou adevă­rul acesta, spunând: Domnul este Duhul. în majoritatea versiunilor Bibliei „Duhul" apare tipărit cu majusculă, pentru a se înţelege că este Duhul Sfânt. Dar contextul sugerează că Domnul este duhul Vechiului Testament, după cum „mărturia lui Isus este duhul profeţiei" (Apo. 19:10). Toate tiparele şi umbrele Vechiului Testament îşi găsesc împlinirea în Cristos. Unde este Duhul Domnului16, acolo este libertate înseamnă că oriunde Isus Cristos este recunoscut ca Domn sau ca Iehova, există libertate, adică libertate faţă de robia legii, eliberare de obscuritate în lectura Scripturii şi libertate de a privi faja Lui fără nici un văl despărţitor.
3:18 In Vechiul Legământ, numai Moişe avea voie să privească slava Domnului. In Noul Legământ noi toţi avem prilejul de a privi cu faţa descoperită... slava Domnului. Faţa lui Moise a trebuit să fie acoperită de un văl, după ce a stat de vorbă cu oamenii. în schimb, noi putem fi cu faţa neacoperită. Noi putem să ne păstrăm faţa neacoperită prin mărturisirea păcatului din viaţa noastră şi depărtarea de el, printr-o stare de totală sinceritate faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine. Sau, cum spunea odată un misionar veteran din India: noi trebuie „să lepădăm vălurile păcatului, prefăcătoriei şi oricărei încercări de a juca teatru, precum şi orice tentativă de a ne ascunde după un paravan fals; trebuie să renunţăm la orice compromi­suri şi jumătăţi de măsură. Totul trebuie să fie la noi [limpede ca bună-ziua:] da sau nu."
Următorul pas este să privim ca într-o oglindă slava Domnului. Oglinda este cuvân­tul lui pumnezeu. Când ne apropiem de Biblie, II vedem pe Domnul Isus revelat în toată splendoarea Şa. Acum încă nu-L vedem faţă în faţă, ci numai aşa cum Se oglindeşte El în Cuvântul Său.
Observaţi vă rog că slava Domnului este cea pe care o privim. Aici Pavel nu se gân­deşte atât de mult la frumuseţea morală a lui Isus ca Om care a trăit pe acest pământ, ci mai degrabă la actuala Sa slavă, preamărit la dreapta lui Dumnezeu. Slava lui Cristos constă, cum arată Denney, în faptul că:
                                                    
         El împarte tronul cu Tatăl, fiind Capul Bisericii, posesorul şi dătătorul întregii plinătăţi a harului divin. Judecătorul care va judeca lumea, cuceri­torul oricărei puteri ostile, mijlocitorul alor Săi şi, pe scurt, purtătorul oricărei majestăţi ce-I aparţine Lui, ca Rege [al regilor]
       Pe măsură ce ne preocupăm cu slava Domnului Isus Cristos, înviat, înălţat la cer şi preamărit, suntem transformaţi în ace­laşi chip al Lui. Iată, în esenţă, secretul sfinţeniei creştine: să fim preocupaţi cu Cristos, iar nu cu noi înşine, deoarece preo­cuparea cu noi înşine va aduce. înfrângere. Nu ocupându-ne cu alţii — întrucât asta ne va aduce dezamăgire. Ci ocupându-ne cu slava Domnului noi devenim tot mai mult asemenea Lui.
      Acest proces minunat de transformare are loc din slavă în slavă, adică de la un grad de slavă la altul, şi nu se petrece instan­taneu. Nici o experienţă din viaţa creştină nu va produce în noi chipul Său într-o clipă. Mai degrabă este un proces, decât o criză. Nu este ca slava trecătoare a legii, ci o glorie tot mai mare.
Puterea acestui proces minunat este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu—prin Duhul Domnului. Pe măsură ce ne aţintim privirile tot mai mult asupra Domnului slavei, stu-diindu-L pe El, contemplându-L cu adoraţie, Duhul Domnului lucrează în viaţa noastră miracolul extraordinar de minunat al confor­mării noastre tot mai mult după chipul lui Cristos.
       Darby scoate în evidenţă cum a fost transformat Ştefan prin actul privirii la Cris­tos: Vedem acest lucru la Ştefan, când acesta este lovit cu pietre, când îşi ridică privirile spre cer şi vede slava lui Dumnezeu şi a lui Isus. Cristos spusese: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac." Prin urmare, privind spre cer şi văzându-L pe Isus în slava lui Dumnezeu, Ştefan este şi el îndemnat să se roage: „Doamne, nu le ţine la socoteală acest păcat." Şi din nou pe cruce Cristos spune: „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul". Iar Ştefan spune: „Doamne Isuse, primeşte-mi duhul", fiind astfel schimbat în chipul lui Cristos.
     Prin urmare, gândiţi-vă cât de transcen­dentă este slava Noului Legământ. Pe când numai un singur om avea faţa acoperită de slavă în cadrul Vechiului Legământ, astăzi fiecare copil al lui Dumnezeu are privilegiul,
cumpărat cu sângele scump al lui Isus, de a fi acoperit de această slavă. De asemenea, în loc să reflectăm doar slava lui Dumnezeu pe faţa noastră, noi, cei din Noul Legământ, suntem cu toţii transformaţi (textual: meta­morfozaţi) în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. Dacă faţa lui Moise reflecta slava, faţa noastră radiază slava din interior.

      Astfel îşi încheie Pavel expoziţiunea sa mistică şi profund spirituală asupra noului legământ, în comparaţie cu vechiul.

(textul este luat in bloc din comentariul Noului Tetsment al lui McDonald, si are doar scop informativ si sub nici o forma comercial)