2 Corinteni 3:13 şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
14 Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
15 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Spre deosebire de Moise, care şi-a acoperit
faţa cu un văl, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi aţintească ochii asupra
sfârşitului a ceea ce este în curs de desfiinţare. Fundalul versetului 13 îl
găsim în Exod 34:29-35. Acolo aflăm că atunci când Moise s-a coborât de pe
muntele Sinai, după ce stătuse în prezenţa Domnului, el nu şi-a dat seama că
faţa îi strălucea. Copiii lui Israel se temeau să se apropie de el, din pricina
slavei feţei sale. Dar la îndemnul lui, ei s-au apropiat, după care Moise le-a
dat sub formă de porunci tot ceea ce-i spusese Domnul lui. în Exod 34:33 citim
următoarele: „Când Moise a încetat să le vorbească, el şi-a acoperit faţa cu un
văl" în 2 Corinteni 3:13 apostolul explică de ce a procedat Moise astfel.
Pentru ca fiii lui Israel să nu poată privi ţintă la sfârşitul a ceea ce era în
curs de desfiinţare. Slava de pe faţa lui era o slavă trecătoare. Cu alte
cuvinte, legea pe care i-a dat-o Dumnezeu avea o slavă trecătoare, ce chiar
atunci începea să se risipească şi Moise nu a vrut ca ei să vadă sfârşitul ei.
Moise nu voia să ascundă slava propriu-zisă, ci doar trecerea ei, după
cum redă foarte frumos acest lucru F. W. Grant: „Slava de pe faţa lui Moise
trebuia să facă loc slavei de pe Altă Faţă. Or, ştim că
acest lucru a avult loc la venirea Domnului Isus Cristos. Urmarea acestui fapt
este că slujitorul noului legământ nu mai trebuie să-şi ascundă faţa.
Slava evangheliei nu va păli şi nu va trece niciodată.
3:14 Dar minţile lor au fost orbite. Copiii lui Israel nu
şi-au dat seama de adevărata semnificaţie a ceea ce făcea Moise, după cum nu
şi-au dat seama evreii, de-a lungul veacurilor. Chiar pe când scria Pavel
aceste rânduri, ei continuau să se ţină strâns de lege, punându-şi în ea toată
nădejdea ca mijloc de mântuire şi refuzând să-L accepte pe Domnul Isus Cristos.
Căci până în ziua de astăzi, la citirea
Vechiului Testament, acelaşi văl rămâne neridicat. Cu alte cuvinte, pe când
scria apostolul aceste rânduri, când iudeii citeau Vechiul Testament, ei
nu descopereau taina pe care Moise a ascuns-o de strămoşii lor, sub văl. Ei
nu-şi dădeau seama că slava legii trecea, întrucât legea îşi găsise împlinirea
în Domnul Isus Cristos.
Vălul este desființat în Cristos. Termenul văl este
redat în multe versiuni în litere cursive, deoarece a fost furnizat de traducători,
pentru complinirea sensului. Unii susţin că nu vălul este desfiinţat, ci
vechiul legământ. Dar sensul şi mai probabil ar fi acela că dificultatea
înţelegerii Vechiului Testament dispare atunci când o persoană vine
la Cristos, după cum se exprimă şi Hodge:
Scripturile vetero-testamentale sunt
inteligibile doar atunci când sunt înţelese ca texte care îl prezic şi-L prefigurează
pe Cristos. Cunoaşterea lui Cristos... înlătură vălul cu care era acoperit
Vechiul testament.15
3:15 Aici asistăm la o uşoară modificare a
figurii. In ilustraţia cu Vechiul Testament, vălul acoperea faţa lui
Moise, dar acum vălul este peste inimile evreilor, căci ei
continuă să obţină neprihănirea pornind de la principiul faptelor, fără
să-şi dea seama că lucrarea a fost deja înfăptuită de Mântuitorul, pe
crucea Golgotei. Ei caută să obţină mântuirea prin propriile lor merite, fără
să-şi dea seama că legea îi condamnă fără echivoc şi că singura lor scăpare
este să alerge în braţele Domnului, pentru a căpăta îndurare şi har.
3:16 Vreunul din versetul 16 se referă,
probabil, la un iudeu individual sau la Israel, ca naţiune. Când
iudeul individual sau naţiunea se întorc la Domnul şi-L primesc pe Isus ca
Mesia, vălul este ridicat şi obscuritatea dispare, făcând loc adevărului
minunat potrivit căruia toate tipurile şi umbrele legii îşi găsesc împlinirea
deplină în preaiubitul
Fiu al lui Dumnezeu, Mesia al lui Israel. Dacă versetul se
referă la naţiunea Israel, atunci este o referire la acel timp viitor
când o rămăşiţă credincioasă a Israelului se va întoarce la Domnul, aşa
cum prezice textul de la Romani 11:25,26,32.
3:17 Pavel a subliniat până acum
faptul că Cristos este cheia înţelegerii Vechiului Testament. Aici el
subliniază din nou adevărul acesta, spunând: Domnul este Duhul. în
majoritatea versiunilor Bibliei „Duhul" apare tipărit cu majusculă, pentru
a se înţelege că este Duhul Sfânt. Dar contextul sugerează că Domnul este duhul
Vechiului Testament, după cum „mărturia lui Isus este duhul profeţiei"
(Apo. 19:10). Toate tiparele şi umbrele Vechiului Testament îşi găsesc
împlinirea în Cristos. Unde este Duhul Domnului16, acolo este
libertate înseamnă că oriunde Isus Cristos este recunoscut ca Domn sau ca
Iehova, există libertate, adică libertate faţă de robia legii, eliberare
de obscuritate în lectura Scripturii şi libertate de a privi faja Lui fără nici
un văl despărţitor.
3:18 In Vechiul Legământ, numai
Moişe avea voie să privească slava Domnului. In Noul Legământ noi toţi avem
prilejul de a privi cu faţa descoperită... slava Domnului. Faţa lui Moise a
trebuit să fie acoperită de un văl, după ce a stat de vorbă cu oamenii. în
schimb, noi putem fi cu faţa neacoperită. Noi putem să ne păstrăm faţa
neacoperită prin mărturisirea păcatului din viaţa noastră şi depărtarea de el,
printr-o stare de totală sinceritate faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine.
Sau, cum spunea odată un misionar veteran din India: noi trebuie „să lepădăm
vălurile păcatului, prefăcătoriei şi oricărei încercări de a juca teatru,
precum şi orice tentativă de a ne ascunde după un paravan fals; trebuie să
renunţăm la orice compromisuri şi jumătăţi de măsură. Totul trebuie să fie la
noi [limpede ca bună-ziua:] da sau nu."
Următorul pas este să privim ca într-o
oglindă slava Domnului. Oglinda este cuvântul lui pumnezeu. Când ne apropiem
de Biblie, II vedem pe Domnul Isus revelat în toată splendoarea Şa. Acum încă
nu-L vedem faţă în faţă, ci numai aşa cum Se oglindeşte El în Cuvântul Său.
Observaţi vă rog că slava Domnului este
cea pe care o privim. Aici Pavel nu se gândeşte atât de mult la frumuseţea
morală a lui Isus ca Om care a trăit pe acest pământ, ci mai degrabă la actuala
Sa slavă, preamărit la dreapta lui Dumnezeu. Slava lui Cristos constă, cum
arată Denney, în faptul că:
El împarte tronul cu Tatăl, fiind Capul
Bisericii, posesorul şi dătătorul întregii plinătăţi a harului divin.
Judecătorul care va judeca lumea, cuceritorul oricărei puteri ostile,
mijlocitorul alor Săi şi, pe scurt, purtătorul oricărei majestăţi ce-I aparţine
Lui, ca Rege [al regilor]
Pe măsură ce ne preocupăm cu slava Domnului
Isus Cristos, înviat, înălţat la cer şi preamărit, suntem transformaţi în
acelaşi chip al Lui. Iată, în esenţă, secretul sfinţeniei creştine: să fim
preocupaţi cu Cristos, iar nu cu noi înşine, deoarece preocuparea cu noi
înşine va aduce. înfrângere. Nu ocupându-ne cu alţii — întrucât asta ne va
aduce dezamăgire. Ci ocupându-ne cu slava Domnului noi devenim tot mai
mult asemenea Lui.
Acest proces minunat de transformare are loc din
slavă în slavă, adică de la un grad de slavă la altul, şi nu se
petrece instantaneu. Nici o experienţă din viaţa creştină nu va produce
în noi chipul Său într-o clipă. Mai degrabă este un proces, decât o criză. Nu
este ca slava trecătoare a legii, ci o glorie tot mai mare.
Puterea acestui proces minunat este Duhul
Sfânt al lui Dumnezeu—prin Duhul Domnului. Pe măsură ce ne aţintim
privirile tot mai mult asupra Domnului slavei, stu-diindu-L pe El,
contemplându-L cu adoraţie, Duhul Domnului lucrează în viaţa noastră
miracolul extraordinar de minunat al conformării noastre tot mai mult după chipul
lui Cristos.
Darby scoate în evidenţă cum a fost
transformat Ştefan prin actul privirii la Cristos: Vedem acest lucru la Ştefan, când acesta este
lovit cu pietre, când îşi ridică privirile spre cer şi vede slava lui Dumnezeu
şi a lui Isus. Cristos spusese: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce
fac." Prin urmare, privind spre cer şi văzându-L pe Isus în slava lui
Dumnezeu, Ştefan este şi el îndemnat să se roage: „Doamne, nu le ţine la
socoteală acest păcat." Şi din nou pe cruce Cristos spune: „Tată, în
mâinile Tale îmi încredinţez duhul". Iar Ştefan spune: „Doamne Isuse,
primeşte-mi duhul", fiind astfel schimbat în chipul lui Cristos.
Prin urmare, gândiţi-vă cât de transcendentă
este slava Noului Legământ. Pe când numai un singur om avea faţa
acoperită de slavă în cadrul Vechiului Legământ, astăzi fiecare copil al
lui Dumnezeu are privilegiul,
cumpărat cu sângele scump al lui Isus, de a fi
acoperit de această slavă. De asemenea, în loc să reflectăm doar slava lui
Dumnezeu pe faţa noastră, noi, cei din Noul Legământ, suntem cu toţii transformaţi
(textual: metamorfozaţi) în acelaşi chip al Lui, din slavă în
slavă, prin Duhul Domnului. Dacă faţa lui Moise reflecta slava, faţa
noastră radiază slava din interior.
Astfel îşi încheie Pavel expoziţiunea sa
mistică şi profund spirituală asupra noului legământ, în comparaţie cu vechiul.
(textul este luat in bloc din comentariul Noului Tetsment al lui McDonald, si are doar scop informativ si sub nici o forma comercial)
